Aprilie

4/19/2012   1:20:51

 

Urcând în autobuzul care de mai mult de jumătate de an mă duce la seriviciu, dintr-o neglijenţă fără scuză, mi-am rupt căştile. Gândul că nu am să pot asculta Biblia, ori, Hillsong sau pe Paul Washer mi-a stricat ziua… Ajungând la seriviciu însă am ales (îndemnată de Duhul Sfânt) să folosesc deconectarea de la mp3player pentru a mă ruga. Şi, rugându-mă, simţeam că Dumnezeu îmi vorbeşte… Cu privire la blogul pe care îl am, dar, în special, cu privire la un mesaj special pentru tinerii bisericilor de pretutindeni. Talentul scriitoricesc pus în final în slujba Domnului, după o hoinăreală pe care o regret.

                În timp ce mă rugam, ideile îmi veneau una după alta cu privire la o carte pe care mă rog ca Dumnezeu să îmi dea putere şi statornicie să o scriu, carte care descrie oameni pe care îi poţi găsi în realitatea apropiată, oameni cu care ceilalţi se pot identifica, şi care trăiesc complet greşit, parţial corect şi corect … paralele spirituale trasate pentru a arăta prin antiteză ceea ce Dumnezeu vrea de la noi toţi.

 

‘’Cel mai greu lucru pe care l-ai făcut, cel mai greu lucru pe care l-ai făcut?’’ e o propoziţie pe care mi-o repet, din nou şi din nou şi nu ştiu de ce… Am ajuns acasă aproape douăzeci de minute în urmă, este trecut de miezul nopţii dar nu, nu mi-am pierdut seara într-un loc de pierzanie, ci la seriviciu. Dar pentru aceasta am eu vreun merit, să fie de vină autocontrolul meu? Nicidecum. Harul lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt care m-a îndemnat dintotdeauna la pocăinţă, Singurii vinovaţi pentru orice lucru bun ar găsi cineva la mine.

                Intrând în cameră am început să îi pun o grădamă de întrebări tatălui meu. ‘’De ce dintre toate întrunirile de tineret la care am participat, niciunul dintre predicatori nu ne-a luat la propriu de mânecuţă şi să ne spună să ne oprim, că mergem în iad? De ce aud aceiaşi predicatori care evită să dea un răspuns clar întrebării ‘’Să aibe ori nu femeile capul acoperit în biserică?’’, de ce ni se mângâie egoul şi MERGEM ÎN IAD?! De ce nu există o reformă în şcoala duminicală, de ce copiii bisericii noastre sunt atât de prost educaţi atât de biserică cât şi de părinţi în ceea ce priveşte linia trasată de Dumnezeu cu privire la identitatea lor ca şi copiii de Dumnezeu?! De ce nu ne spun adevărul? De ce nimeni nu îşi ridică vocea? De ce băieţii nu sunt intruiţi să crească a fi bărbaţi temători de Dumnezeu căruia să îţi fie drag să te supui? De ce nu li se spune fetelor scopul suprem al Domnului pentru ele?! De ce nu se ridică cineva?’’

                Tata m-a privit cu dragoste… şi mi-a răspuns cu blândeţe: Fiindcă predicatorii care au cei mai mulţi împotrivitori şi cei mai mulţi critici sunt aceia care predică ceea ce tu vrei să fie predicat, şi, aceia nu sunt chemaţi.

                ‘’Dar oare nu ar asculta tinerii aceste mesaje? Oare nu va exista o trezire spirituală? Chiar preferă oamenii să meargă în iad? Dacă ar privi la oamenii din ziua de astăzi, la căsniciile din biserică care însă au o fundaţie greşită, nu văd nefericirea care înconjoară copiii Domnului fiindcă aceştia au început să se ghideze după minciuni, acceptând doar partea care le place din mesajul Scripturii?’’

               

                Teama mea? Privesc în jurul meu şi văd copiii ai biserici, cu vârste cuprinse între nouă şi doispreze ani şi mă întreb, oare ştiu destul? ‘’Sunt prea mici pentru a cunoaşte pe deplin şi pentru a şti despre binele şi răul acestei lumi.’’ Dar oare, NU SUNT PREA MICI ca să ştie că Ben 10 are un Omnitrix, pe care aceştia şi-l doresc de asemeni ca să se poată transforma într-unul din cei zece extratereşti pe care acesta îi poate întruchipa ?!? Dar voi ziceţi că SUNT PREA MICI, ca să ştie că David a avut o armă după care aceştia ar trebui să tânjească, şi cu aceasta acesta a învins un gigant, la propriu. Nu praştia, nu pietrele l-au ucis pe Goliat, ci Dumnezeul în care David şi-a pus încrederea!  


Anunțuri